Așa m-am întâlnit cu Bucureștiul, pe stradă.
Nu am ieșit din mahalaua mea, a Dristorului-Șulii, decât până la cinema Tomis, la Sfânta Vinere. Și asta târziu. Să fi avut 15 ani. Livada de la Policolor era Tazmania. Adevărul înspăimântător: n-aveam nevoie de mai mult. Mamă aveam și bucatele ei erau capcane delicioase. Tată aveam și din lumea necunoscută mi-aducea exotisme. La cinema Tomis deja eram într-o lume nebună. Nu țin minte filmul indian „Prietenii mei elefanții”, dar mahalaua mea era lumea mică a reușitelor.
De aceea, Marea carte a călătoriilor mele nu este alta decât „Călători români în Țările Române”. Să mi se bată capul oricât, eu cred în „Călătorii” mei din toată lumea care au venit și-n țara noastră pentru a constata că Țările Române sunt altfel. Mie cartea aceasta nu mi-a vorbit despre lumea mea, de fapt, n-o cunoșteam. Mi-a vorbit despre o lume străină, fabuloasă, șmecheră și supraviețuitoare. Când lumea ta este până-n livadă la Policolor, nu-ți bați capul cu „Călătorii”.

slide-1-728-1
Între timp, am evadat ceva mai mult din mahala. Cinema Tomis, Morga de pe Splai au fost puse la pământ. Drumul meu din mahala a fost cimentat. Din mahalaua aia până-n centru se merge drept pe Bulevardul Unirii, fost Socialismului. Așa că și eu am ieșit repede în Lipscaniul lui Ceaușescu pentru a-mi lua blugi turcești.
De aceea, Cartea istorică a Bucureștiului este „Bucureștii mahalalelor sau periferia ca mod de existență” a lui Adrian Majuru. Bucureștiul de la constituire la spirit, înghețarea lui în proiect. Lipsa spiritului civic, prin repetiție, a impus aceleași metehne.

majuru+coperta
Am scris chiar eu o carte despre Lipscani. Completând șirul cărților lui Gion, Papazoglu, Potra, Bacalbașa, Dame, Zamani, Hagi-Moscu.
Fiecare bucureștean poate alege acum istoriile care-i plac. Povestea mea de astăzi vă pune o întrebare: nu cumva am ales mereu istoriile care ne farmecă, în loc să vedem istoria adevărată? Nu cumva a funcționat prea mult în mintea noastră „Livada din Policolor”, unde nu visam decât să ajung ca să bat nucii și să fur miezul, decât orice dezbatere cu cărțile pe față?

 

Bucureștiul este prea mult al slăbiciunilor noastre, al inimii și prea puțin al nostru, al minții noastre?

Când Bucureștiul ne lovește, îl înjurăm. Când îl înjurăm, unde-i mai este seducția?

eugen-istodor-lipscani-ghid-turistic-si-de-chefuri-editura-art-2011

 

Eugen IstodorGeografii literareBucuresti,Istodor,Lipscani-ghid turistic si de chefuri
Așa m-am întâlnit cu Bucureștiul, pe stradă. Nu am ieșit din mahalaua mea, a Dristorului-Șulii, decât până la cinema Tomis, la Sfânta Vinere. Și asta târziu. Să fi avut 15 ani. Livada de la Policolor era Tazmania. Adevărul înspăimântător: n-aveam nevoie de mai mult. Mamă aveam și bucatele ei erau...