Cărţile au rămas neterminate. Jurnal (1945-1948), Editura Compania, Bucureşti

1Emil Dorian (1892-1956) nu a fost ceea ce obişnuim a numi un scriitor de prim plan. S-a visat un inspirat poet şi romancier, dar muzele ori norocul nu l-au iubit prea mult. Talentat, fără discuţie, el n-a rupt gura tîrgului prin vreo capodoperă. În schimb, dreptul la glorie şi l-a cîştigat postum, printr-un extraordinar jurnal. Prima parte a acestuia, ce acoperă perioada anilor 1937-1944, a văzut lumina tiparului la editura Hasefer din Bucureşti. Peste exact un deceniu o altă editură bucureşteană, Compania, are iniţiativa de publica şi secvenţa a doua a exerciţiului diaristic întreprins de Dorian. Este vorba despre jurnalul anilor 1945-1948, intitulat Cărţile au rămas neterminate.

Este exact perioada în care România începuse să alunece încet dar sigur în sfera de influenţă sovietică. Este momentul de început al bolşevizării ţării. Ocupaţi de trupele ruseşti, părăsiţi în fapt de occidentali, căci Comisia Interaliată de Control nu era decît o glumă proastă, românii îşi încep calvarul ce va dura aproape cinci decenii. Sîntem într-o perioadă în care lumea veche, burgheză, civilizată şi aproape europeană a României încă nu fusese distrusă, iar lumea nouă, proletară, resentimentară şi nivelată a socialismului real încă nu se născuse. E un orizont crepuscular, în care mocnesc tensiuni complexe.

Document al supravieţuirii, un asemenea travaliu diaristic este totodată şi un exerciţiu al vitalităţii memoriei. Şi aceasta pentru că, mereu, ceea ce se pierde prin uitare îşi interzice dreptul la fiinţă. O moarte despre care nu se consemnează nimic încetează să mai fie extincţia unui om, devenind o simplă dispariţie biologică. O comunitate fără răbojul triumfurilor şi suferinţelor sale se autocondamnă la nonexistenţă. Iar scriitorul care notează reperele dezastrului personal, dar şi momentele tragice ale comunităţii din care provine, seamănă întrucîtva cu un pacient aşezat pe divanul psihanalitic, căci el încearcă să salveze de la uitare fapte şi tîlcuri decisive pentru viaţa lui şi a lumii.

Prin tema sa, jurnalul scris de Emil Dorian se înrudeşte strîns cu consemnările mult mai celebrului său coleg de breaslă Mihail Sebastian, un alt reprezentant de frunte al evreimii româneşti interbelice. Siameze prin grozăviile, suferinţele şi umilinţele povestite, cele două jurnale pictează o lume în plin proces de „rinocerizare”, în care prietenii nu sînt ceea ce ar trebui să fie, iar duşmanii se dovedesc mai cumpliţi decît în cel mai negru coşmar. Martor al unor întîmplări demne de imaginaţia dantescă, Emil Dorian înregistrează cu sensibilitate de seismograf mutaţiile unor conştiinţe şi decăderea unei naţiuni.

Realizator Valentin Protopopescu

Radio Romania CulturalO carte pe ziEmil Dorian
Cărţile au rămas neterminate. Jurnal (1945-1948), Editura Compania, Bucureşti Emil Dorian (1892-1956) nu a fost ceea ce obişnuim a numi un scriitor de prim plan. S-a visat un inspirat poet şi romancier, dar muzele ori norocul nu l-au iubit prea mult. Talentat, fără discuţie, el n-a rupt gura tîrgului...