1Poetul Traian T. Coşovei a murit miercuri dimineaţă, la vârsta de 59 de ani, din cauza unor probleme medicale. S-a stins în urma unei grele suferinţe, la Spitalul de nefrologie ”Dr. Carol Davila”. Potrivit familiei, el va fi înmormântat sâmbătă, la ora 13,00, cel mai probabil în Cimitirul Bellu, pe Aleea scriitorilor.

Traian T. Coșovei a absolvit în 1978 Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (secţia română – engleză). A fost unul dintre corifeii ”Cenaclului de Luni” şi un reprezentant marcant al generaţiei anilor ’80.

A debutat cu volumul de poezii ‘Ninsoarea electrică’ , pentru care a obţinut în 1979 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut.

A publicat peste 20 de cărţi de poezie, critică literară, proză, dintre care: ‘Cruciada întreruptă’ (1982), ‘Poemele siameze’ (1983), ‘Bătrâneţile unui băiat cuminte’ (1994, Premiul Academiei Române pentru poezie), ‘Vânătoarea pe capete’ (2002), ‘Greva căpşunelor’ (2004), ‘La formarea ideilor’ (critică literară, 2005), ‘Băutorii de absint’, antologie de poezie (împreună cu Ion Mureşan, Liviu Ioan Stoiciu, Nichita Danilov, Ioan Es. Pop, 2007), ‘Motocicliştii spaţiali’ (împreună cu Ioana Mănescu – cineroman, 2008), ‘Poeţii marilor oraşe’ (critică literară, 2008), ‘Aerostate plângând’ (2010).

De-a lungul timpului, a fost recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Asociației Scriitorilor din București, Premiul Academiei Române și chiar Premiul Uniunii Tineretului Comunist. Este prieten și susținător al mai tânărului poet constănțean Eduard Zalle, căruia i-a scris prefațele primelor patru cărți publicate de acesta începând cu 2009.

T. Coșovei a fost considerat un spirit liber, nonconformist, prin literatura sa de o mare originalitate, o poezie tânără comparabilă cu aceea a Marianei Marin, a lui Mircea Cărtărescu, Alexandru Mușina, Florin Iaru sau Andrei Bodiu.

Radio Romania CulturalȘtiriUncategorizedAlexandru Mușina,Andrei Bodiu,florin iaru,Mircea Cartarescu,Traian T. Coşovei
Poetul Traian T. Coşovei a murit miercuri dimineaţă, la vârsta de 59 de ani, din cauza unor probleme medicale. S-a stins în urma unei grele suferinţe, la Spitalul de nefrologie ''Dr. Carol Davila''. Potrivit familiei, el va fi înmormântat sâmbătă, la ora 13,00, cel mai probabil în Cimitirul Bellu, pe...