Ephesus - Agora, Commercial marketplace, BC 3rd - AD 7th cent.Îl ştiam pe Mircea Băduţ ca pe un prozator inspirat şi cu bună deschidere faţă de ideea experimentului ficţional, neevitînd să scrie la patru mîini alături de un partener infantil, fiica sa, rînduri dense şi provocatoare în Ficţiuni familiare. Îl ştiam pe scriitor dedat unei hermeneutici personale aplicate asupra mitului cunoaşterii biblice şi transpusă ficţional în romanul Întoarcerea fratelui risipitor. Iată că perseverentul literat, unul de circumstanţă, căci altfel excelenţa domniei sale are ca obiect de aplicaţie informatica şi universul computerului, recidivează cu un excelent volum de eseuri, intitulat Donquijotisme antropolexice. Fals tratat de antropologie, apărut la Editura Europress din Bucureşti.

Fire reflexivă, cu o bună aşezare enciclopedică şi mai ales vădind o permeabilitate umanistă greu de contestat, parcă mai serioasă decît a multor absolvenţi sau chiar autori de umanioare, Mircea Băduţ suferă de un păcat gnoseologic vechi de cînd lumea: Femei la televizorcuriozitatea. Autorul nostru vrea să ştie, să afle, să discearnă. E fascinat de toate cele ale omului, de unde şi varietatea unghiurilor din care abordează condiţia umană: literar (în proză şi poezie), ştiinţific (în eseuri şi studii aplicate inteligenţei artificiale) şi filosofic (în eseuri de antropologie culturală).

Deşi se exprimă uneori poetic, căci posedă verb şi sensibilitate retorică, Mircea Băduţ nu e deloc poet în maniera în care îşi disecă şi interpretează temele de predilecţie şi aplicaţie. Adică, procedează denotativ, punînd întrebări de o logicitate fără cusur, plasînd obiectele epistemice în contexte precise şi căutînd să formuleze răspunsuri clare, relativiste şi situaţionale, evitînd aşadar vreo privire apodictică sau fals axiomatică. Omul se interoghează pe sine şi îşi interoghează temele, fiind convins că reflecţia sa e relevantă pentru o medie bună, responsabilă şi sănătoasă a omenirii. Fireşte, are dreptate.

De pildă, fără să discrediteze perspectiva paleoantropologiei, autorul se întreabă dacă nu cumva, dincolo de dispute privind coordonatele fizice sau denumirile ştiinţifice de încadrare, n-ar fi mai relevante capacitatea omului zis primitiv de a cerceta relaţiile intracomunitare, condiţia sa în lume şi puterea de invenţie tehnică. În aceeaşi Indumnezeirea naturiilogică, în alt eseu, Mircea Băduţ are o nelămurire privind relevanţa sondajelor sociologice de opinie privind audienţele tv, căci observaţia sa referitoare la oferta ce modelează publicul este 100 % corectă. În asemenea condiţii, oare nu ar trebui să funcţioneze prezumţia de mediocritate a minţilor din show business? Sau: poate că religia este datată istoric, poate că ideea de Dumnezeu a decedat, dar putinţa oamenilor de a pune întrebări şi de a simţi nevoia unui temei ultim ca bază a unor posibile răspunsuri nu a slăbit întru nimic. Pînă la urmă, într-o singurătate neluminată de nici o divinitate, care ar mai fi sensul omului de a exista? iarăşi, o întrebare extrem de justă.

Acesta este universul de discurs pe care Mircea Băduţ îl dezvoltă în superba lui carte de eseuri Donquijotisme antropolexice. Fals tratat de antropologie, genul de volum care poate fi aprofundat ca o stimulatoare lectură de vacanţă reflexivă.

Radio Romania CulturalO carte pe zi
Îl ştiam pe Mircea Băduţ ca pe un prozator inspirat şi cu bună deschidere faţă de ideea experimentului ficţional, neevitînd să scrie la patru mîini alături de un partener infantil, fiica sa, rînduri dense şi provocatoare în Ficţiuni familiare. Îl ştiam pe scriitor dedat unei hermeneutici personale aplicate asupra...