Razvan Dolea persuasivNu e niciodată uşor să scrii sau să vorbeşti despre cărţile prietenilor. Întîi, pentru că poţi fi luat drept neserios, în al doilea rînd pentru că, avînd în vederea relaţia afectivă, rişti să nu poţi păstra cuvenita distanţă critică în măsură a garanta o minimă obiectivitate, judecata de valoare putînd aşadar să alunece pe lîngă obiectiv. Din fericire, pe lumea asta mai sînt şi excepţii, iar Răzvan Dolea cu siguranţă că face parte dintre acestea. Cunoscut ca un radiofonist cultural de calibru, ca un istoric dedicat şi ca un causeur mereu inspirat, domnia sa s-a exercitat rar şi suculent ca poet. A debutat cu Jurnalul unui misogin în urmă cu cîţiva ani, iar acum recidivează cu o nouă plachetă de versuri, intitulată, cum altfel, Arheologia iubirii, ambele titluri văzînd lumina tiparului la casa Tritonic din Bucureşti.

Priviri adinciLa fel ca în primul volum de poeme, şi tema, dragostea pentru femeia generică, şi forma de expresie aleasă, cea canonică (rimă, ritm, măsură, acrostih etc.), sînt păstrate de autor. Conservator şi tradiţionalist, Răzvan ţine cumva de o modernitate literară ce astăzi pare desuetă. Cînd îi frecventezi pe Verlaine, Baudelaire, Villon, Khayyam, Apollinaire şi Bacovia, e clar că nu poţi fi prizat de imberbii neînţeleşi şi exagerat de liberi ai post-postmodernităţii. Ceea ce, în opinia mea, nu reprezintă deloc un defect. Celebrînd dublu iubirea faţă de o femeie trans-temporală, o dată prin invocare directă, a doua oară prin încorsetarea formală ce vizează cu obstinaţie muzicalitatea cea mai pură, Răzvan Dolea face figură de rătăcit şi solitar, sigur de neadaptat la lipsa de rigoare estetică şi formală ce bîntuie prezentul nostru literar.

Adunînd din experienţe erotice, de a căror substanţă şi intensitate nu se îndoieşte nimeni, acel precipitat existenţial din ale cărui cioburi poate fi reconstituită o realitate transfigurată, poetul compune şi recompune figura ideală a unei femei inexistente dar năzuite, adevărată şi, deopotrivă, fantasmatică. Din carne şi simţuri excitate, din parfumuri interzise şi viziune transcendentă, femeia la care visează ori pe care a pierdut-o şi a regăsit-o Răzvan, pentru a o rata din nou, este aidoma unei căderi O poza din alta lumede apă: prea frumoasă ca să fie autentică, prea puternică pentru a îngădui supravieţuirea privitorului. Crucificat între Ana şi Caiafa, trubadurul răsturnat care este Răzvan Dolea reuşeşte performanţa de a ne împărtăşi culorile şi aromele unei îndrăgostiri perpetue faţă de un personaj de o feminitate neverosimilă, puţin credibil, căci nu seamănă cu nimic, dar foarte dezirabil, căci pare a poseda teribila calitate de mîntui prin iubire carnală.

Citind cartea de poeme semnată de Răzvan Dolea, Arheologia iubirii, şi năzuind înfometat la femeia ideală pe care el o celebrează cu fast imagistic şi exces de muzicalitate, mai că-ţi vine să exclami, pe urmele lui Emil Cioran, alt imens visător în proximitatea feminităţii recurente: Elle n’est pas d’içi! Ea nu e din lumea noastră…

Bine că măcar poetul are o patină existenţială foarte mundană, iar imanenţa făpturii sale îngăduie, cu prilejuri precise, asemenea regaluri de literatură nostalgică, într-o lume, repet, populată cu genii lirice de amfiteatru…

Radio Romania CulturalO carte pe zi
Nu e niciodată uşor să scrii sau să vorbeşti despre cărţile prietenilor. Întîi, pentru că poţi fi luat drept neserios, în al doilea rînd pentru că, avînd în vederea relaţia afectivă, rişti să nu poţi păstra cuvenita distanţă critică în măsură a garanta o minimă obiectivitate, judecata de valoare...