Atit de atragatoareDevenit universitar în filosofie la Toronto, eroul romanului scris de Stephen Vizinczey, Elogiu femeilor mature, (Stephen-)András ajunge să se revolte în efortul de adaptare la specificul vieţii nord-americane. Naratorul-erou ajunge să ia contact, unul dezamăgitor, fireşte, cu ipocrizia şi falsitatea raporturilor sociale, trăsături atît de pregnante în Noua Anglie. Şi asta nu pentru că femeile nu ar fi disponibile provocării erotice, ci pentru că răspunsul lor e unul mediat, histrionic şi refulat. Pe scurt: îţi fac cu ochiul, dar protestează dacă le inviţi la o cafea sau dacă le pipăi. Pas de mai pricepe ceva! Trauma a fost una reală şi profundă, iar consecinţa a stat într-o înţelepţire forţată şi în lepădarea de iluzii. Femeia şi-a pierdut din poezie, dar a cîştigat în caracter instrumental. Desigur, cu condiţia de a-ţi cenzura reveria şi mai ales de a exercita un control neîndurător asupra partenerei de ocazie. Regula nu funcţionează însă întotdeauna satisfăcător, iar cazul Ann MacDonald devine exemplar pentru ineficienţa proiecţiei pulsionale asupra unui subiect feminin incapabil să o primească. Perversă, provocatoare, teatral-isterică, soţia amicului Guy MacDonald mai degrabă promite decît este capabilă să se ofere, iar dacă totuşi ajunge să se dăruiască, o face nu aceluia care o doreşte, ci tuturor celor indiferenţi faţă de ea. Cumva, personajul acesta, bine creionat de Vizinczey, se înrudeşte cu misterioasa Matilda din romanul Cel mai iubit dintre pămînteni al lui Marin Preda. Cu deosebirea că enigma ei este una de suprafaţă, iar explicaţia fadului mister care o învăluie stă în tipul de educaţie primit: anglo-saxonă, puritană, pudibondă, cu un bun joc dialectic în economia relaţiilor de societate extrem de formale. Editia englezaDar chiar şi aşa, locuind singur în megalopolisul Toronto şi permiţîndu-şi o maşină de calitate, universitarul în filosofie (Stephen- András) ajunge să-şi îngăduie oricîte aventuri amoroase doreşte, uneori fiind chiar excedat de numărul iubitelor ocazionale şi de minciunile strategice pe care le scorneşte spre a le înşela geloasa vigilenţă… Însă cantitatea nu înlocuieşte mai niciodată autenticitatea, iar aritmetica, chiar tandră fiind, nu scuteşte de singurătate. De acea solitudine metafizică imposibil de prins în definiţie, dar apăsătoare şi angoasantă căci e lipsită de fermecătoarea colocvialitate a iubirilor de pe bătrînul continent, mai ales a celor consumate în spaţiul central-european. Lui (Stephen-)András îi este dor de acele dimineţi somnoroase şi retorice, cînd, după o noapte de amor sălbatic, aşa cum numai în tinereţe poţi trăi, conversaţia voluptuoasă şi perfect inutilă cu amanta te petrece în cel mai veritabil paradis. Să pierzi vremea, să te alinţi, să suferi fals, să dramatizezi gratuit, apoi să o iei de la capăt cu trînta erotică – ce nesfîrşit fundal pentru fantasmă şi proiecţie! Or, în Lumea Nouă, bărbaţii, femeile şi timpul sînt cu totul diferite. Acolo, o spune cu regret neabătut eroul-narator, pudibonderia şi pragmatismul fac bună casă laolaltă, încurajînd ipocrizia fadă şi anulînd aptitudinea pentru imaginaţie şi donquijotism erotic. Sentimentele sînt fruste, exprimarea lor eliptică, rapidă şi cuantificată (în minute, imagine socială, bani etc.). Cum să (mai) fi fericit? Aşa că, proustian, adevăratul paradis nu poate fi decît cel lăsat în urmă, în Europa tuturor ritualurilor de cucerire şi seducţie, în Ungaria patriarhală (de fapt, mai curînd, matriarhală…), în acea lume tolerantă, răbdătoare şi extrem de dornică de amor.

Radio Romania CulturalO carte pe zi
Devenit universitar în filosofie la Toronto, eroul romanului scris de Stephen Vizinczey, Elogiu femeilor mature, (Stephen-)András ajunge să se revolte în efortul de adaptare la specificul vieţii nord-americane. Naratorul-erou ajunge să ia contact, unul dezamăgitor, fireşte, cu ipocrizia şi falsitatea raporturilor sociale, trăsături atît de pregnante în Noua Anglie....