GaudeamusCarteScolara2Începând de astăzi – printr-o fericită coincidenţă, data pe care aproape toată lumea o asociază cu debutul unui nou an şcolar – vă aşteptăm la Târgul GAUDEAMUS Carte …Şcolară!
Ediţia 2016 are loc între 15 şi 25 septembrie în Piaţa Universităţii (esplanada cu statui, Bulevardul Regina Elisabeta),
şi este organizată de Radio România prin Centrul Cultural Media.
Programul de vizitare al târgului este zilnic între orele 10.00 şi 20.00, cu excepţia ultimei zile în care programul este 10.00 – 15.00, iar accesul publicului în incintă este liber.

Reper major în calendarul anual pentru zeci de mii de familii, debutul anului şcolar este de cele mai multe ori un prilej de mare consum de resurse financiare, de timp şi energie, alocate pentru pregătirea acestui moment.
În acest context, Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară oferă tuturor celor direct interesaţi – părinţi, elevi şi cadre didactice – o soluţie uşoară, plăcută şi avantajoasă, din toate punctele de vedere, pentru studierea şi achiziţia manualelor şi a auxiliarelor şcolare necesare tuturor.

Eveniment care, prin concept, ofertă şi public ţintă, este orientat cu precădere către acest important segment de piaţă – carte formativă şi materiale auxiliare  – târgul este organizat în mod tradiţional la începutul anului şcolar, într-un moment de vârf al cererii de produse şi servicii educaţionale. Oferta ediţiei, prezentată de cei peste 50 de expozanţi (reuniţi în 21 de standuri) vine în întâmpinarea unor solicitări dintre cele mai diverse şi cuprinde:

  • cea mai mare parte a manualelor şi auxiliarelor aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, pentru acest an şcolar, reunite într-un singur spaţiu;
  • o gamă extrem de variată de materiale didactice, pentru toate nivelurile;
  • numeroase titluri din literatura română şi universală cuprinse în bibliografia şcolară;
  • enciclopedii, dicţionare, ghiduri şi îndrumare didactice;
  • ultimele noutăţi editoriale, în vogă printre tinerii cititori, în măsură să-i atragă şi pe cei deocamdată mai puţin pasionaţi de lectură;
  • jocuri şi cărţi pentru preşcolari.

 

Proiecte conexe derulate de Radio România în cadrul Programului LECTURA – Târgurile GAUDEAMUS

  • Etapa locală (Bucureşti şi judeţul Ilfov) a Concursului Naţional de Lectură Mircea Nedelciu”, adresat liceenilor, care va avea loc în incinta târgului vineri, 23 septembrie, la ora 14.00.
    · Campania de donaţii „Cărţile se întorc acasăprin intermediul căreia un fond de carte semnificativ, ca număr de volume şi valoare, este colectat de la expozanţi şi vizitatori şi este donat în beneficiul bibliotecilor publice şi şcolare, subfinanţate la capitolul achiziţii de carte. Volumele donate cu acest prilej vor avea ca destinaţie: Şcoala Generală „George Topârceanu”, Şcoala Gimnazială nr. 96 şi Şcoala „Principesa Margareta”, din Bucureşti.


Parteneri şi sponsori:

Partener principal: Primăria Municipiului Bucureşti
Sponsori: BRD Groupe Société Générale, Vodafone România şi Automobile Dacia
Parteneri: Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, mediaTRUST, Spectacular, RATB.

Radio Romania CulturalEvenimentUncategorized
Începând de astăzi – printr-o fericită coincidenţă, data pe care aproape toată lumea o asociază cu debutul unui nou an şcolar – vă aşteptăm la Târgul GAUDEAMUS Carte …Şcolară! Ediţia 2016 are loc între 15 şi 25 septembrie în Piaţa Universităţii (esplanada cu statui, Bulevardul Regina Elisabeta), şi este organizată...