Ar putea fi vorba de evocarea anilor nouăzeci tulburi și dragi, în mizeria lor, pentru o întreagă generație, care n-a apucat să asimileze artistic și omogen această experiență. Cineva și-a amintit de subterfugiul de a vorbi „la secundă”, adică în chiar începutul, netaxabil, al unui apel telefonic. La fel de vechi ca „beep”-ul și cam de-o vârstă cu comunicarea pe mIRC. Eu unul am redescoperit alifiile chinezești în cutii mici și roșii, cât un degetar. Uitasem că există și, ca un făcut, după lectura cărții lui Bogdan-Alexandru Stănescu dau de ele la tot pasul. Sunt, cum spun, lucruri vagi și inofensive, rămășițe arheologice pentru mulți dintre cititorii maturi de azi. Ar mai putea fi, evident, și mitologia Bucureștiului, centrată mai anodin (și de aceea mai convingător) decât în zonele-standard. Ar putea fi relația de putere, ar putea fi alcoolul ca liant. Nu cred însă că vreunul din aceste efecte tematice explică, el singur, succesul Copilăriei lui Kaspar Hauser. Un succes special, vecin cu fascinația, foarte puțin rigorist și foarte puțin mecanicist. E motivul pentru care am și amânat atât să mă pronunț public asupra cărții. Acum, la câteva luni de la apariție, am două ipoteze, ceea ce, nefiind foarte mult, e totuși mai mult decât o simplă nebuloasă admirativă.

Pe de-o parte, Bogdan Alexandru-Stănescu propune, în toate prozele care alcătuiesc volumul, o sumă de morfologii ale expresivității (cam în felul în care proceda Preda în Întâlnirea din Pământuri). De la Tătuțu la golanii cartierului și de la poeții boemi cu care studentul în litere își împarte ucenicia redacțională până la (eu aici văd polul tensiunii acestei cărți) bovarismul tușant și idealist din Scriu despre Ashbery. E multă multă forfotă verbală aici, multă tacla și, în cele din urmă, fără snobism, multă literatură ieșind la suprafață.

Pe de altă parte, cred că prin Copilăria lui Kaspar Hauser Bogdan-Alexandru Stănescu a atins, calitativ, ceea ce în termeni de cantitate se numește masă critică. Spun calitativ, nu valoric, pentru că nu cred nicicum că volumele sale anterioare, de dialoguri, eseu sau poezie ar fi sub această carte. Numai că, spectaculoase fiecare-n felul său, supuse câte unei metonimii derutante, ele n-aveau, pe canava, o narațiune care să le lege. Cât din nopțile adolescentului care-nvăța pentru BAC și Litere în Enter Ghost era accesibil cititorului, atunci ? Infinit mai puțin, garantat, decât se vor clarifica ele după o proză ca Popa Mihai. La fel cu bătăliile și cu lunga tragere a sufletului: astăzi, cu o biografie în spate, ele se clarifică, se precizează și-și creează automat succesiuni și sensuri. Astel încât Copilăria lui Kaspar Hauser reprezintă mai mult decât o carte excepțională: e o carte care (n-o spun profesoral) obligă la relectura integrală a unui autor.

Bogdan-Alexandru Stănescu, Copilăria lui Kaspar Hauser, Editura Polirom, Iași, 2017

o recenzie de Cosmin Ciotloș

Radio Romania CulturalSemn de carte
Ar putea fi vorba de evocarea anilor nouăzeci tulburi și dragi, în mizeria lor, pentru o întreagă generație, care n-a apucat să asimileze artistic și omogen această experiență. Cineva și-a amintit de subterfugiul de a vorbi „la secundă”, adică în chiar începutul, netaxabil, al unui apel telefonic. La fel...